Pardoseli și tăierea cu jet de apă

Referindu-ne la procedeul de taiere cu jet de apa, cine a fost în Dubai, în Țara Mallurilor, a fost impresionat cu siguranță de genul de pardoseli. De manopera laborioasă a pardoselilor pe care călca. Fără să știe sau să-l intereseze cum a fost realizata. Plăcile de gresie sau marmură sunt tăiate în forme complicate, altfel lucrate decât după metode tradiționale. Plăcile și desenele de formă geometrică sau reprezentând motive florale, au dat naștere la bogăția de forme atipice. Sunt tăiate în cele mai diverse unghiuri, mare parte din pardoseli fin executate prin taiere cu jet de apa.

În primul rând, desenele și ornamentele peste care trecem cu picioarele în marile holuri de mall, sunt un lucru obișnuit în Emirate. Sau pardoselile din marile moschei, acestea la rândul lor sunt deosebit de frumos decorate. Turiștii sunt deosebit de încântați. Însă, în schimb, cei de acolo nici nu mai bagă de seamă. Arabii din Emirate sunt suficient de bogati, sa comande o lucrare de pardoseala realizata prin taiere cu jet de apa. Aceasta nu mai reprezinta nimic nou.

Al doilea rând, peste tot, în orice locație mai serioasă și mai bine reprezentată de lux și rafinament, se va găsi cel puțin o lucrare care să vă pună pe gânduri. Ceva care să vă impresioneze. De la pardoselile pe care privindu-le de sus rămâi cu gura căscată, tăiate și montate în forme, la îmbinările de sticlă…

Taiere cu jet de apa… cuțitul abraziv!

taiere cu jet de apaTăierea cu jet de apă are una dintre cele mai interesante aplicații în realizarea pardoselilor și decorațiunilor interioare. Iar aceasta într-un mod în care cu greu ne-am fi putut închipui. Cine ar fi spus că gresia și materialele ceramice se pot decupa cu ușurința cu care tai hârtia cu foarfeca!?

Tăierea materialelor dure greu ar putea fi decupate după forme atât de complexe. În schimb se poate face cu mașinile de tăiat cu jet de apă ce include particule abrazive. Așa cum spuneam în materialele noastre anterioare, procedeul de tăiere care în loc de lame din metal extradur (și care oricum nu ar fi avut o finețe deosebită) folosește un jet de apă sub presiune, iar acesta duce la rezultate uimitoare. Apa, care lovește împreună cu particule de o duritate deosebită, se dovedește a fi un instrument de tăiere foarte fin.

Easycut.ro vă poate fi partener

„Cuțitul cu apă”, cum mai este denumit în literatura de specialitate, începe să câștige tot mai mult teren. Dacă ne referim strict la tăierea plăcilor din pardoseli un mare avantaj este finețea tăieturilor. Indiferent că este vorba de marmură sau gresie, granit sau materiale ceramice în general.

Firma noastră vă poate realiza, cu o acuratețe pe care suntem siguri că nu o bănuiți, tăieri dintre cele mai complexe. După un proiect care, în mod evident va fi inițial dezvoltat pe calculator, practic nu mai rămâne nicio etapă de finisare post-prelucrare. Tăietura lăsată în urmă de un cuțit cu jet de apă sub presiune este foarte curată. Mai mult, marginile atât de netede și de satinate, încât imaginația dvs va încerca pe loc să găsească și alte aplicații.

Totuși, există un dezavantaj: nu poate tăia pachete materiale suprapuse! Dar cine să-și dorească așa ceva atât de mult încât să nu vrea să obțină niște produse care arată nemaipomenit!? Iar imaginile ne scutesc de orice comentariu.

> Aplicabilitatea pentru taiere cu jet de apa

Vrei să afli mai multe despre posibilitățile tehnologiilor Waterjet si FiberLaser?