Cum e mai bine să tai un cap de om?

Cine a vizitat expoziția „The Human Body” a putut observa un craniu tăiat în felii. Cititorii blogului nostru s-ar putea gândi că sugerăm o tăiere cu jet de apă sub presiune! Nu, craniul respectiv a fost tăiat cu alte mijloace, ar fi inutil (și fals) să-ncercăm să demonstrăm puterea mașinilor de tăiere cu jet de apă prin acest exemplu.

Plastinația și tăierea cu jet de apă

Deși, credem, o tăiere pe felii a unui craniu uman s-ar putea face mult mai exact, mult mai economic cu o mașină de la OMAX această tehnică ar fi însă contrară scopului urmărit de autorii expoziției „The Human Body” din considerente pe care le vom explica, pe scurt, în rândurile următoare. Apoi, vom „sări” la lucruri trăsnite, la acele acțiuni care chiar nu s-ar putea face fără debitarea de tip „waterjet”.

Craniul tăiat în felii subțiri ca acelea de salam, dar și alte „bucăți” umane sau țesuturi și organe desprinse de la locul lor în scop pedagogic-demonstrativ sunt realizate prin plastinație. Este un termen relativ nou, care coabitează oarecum și cu alte cuvinte ce definesc același lucru sau cam pe acolo, respectiv plastinare sau chiar plastifiere.

creator plastinatie

Gunther van Hagen, creatorul plastinației

Plastinația are ca scop conservarea țesuturilor organice și este un procedeu pus la punct de către Gunther von Hagens. Ideea esențială care stă la baza plastinaței este chiar eliminarea apei din țesuturi și înlocuirea lor cu o rășină. Practic, prin scoaterea apei se înlătură unul din factorii care contribuie la distrugerea țesutului. Se pierde până și mirosul specific, chiar și culoarea poate suferi o modificare.

Din cele de mai sus rezultă destul de bine că tăierea cu jet de apă ar putea fi contraproductivă în acest caz. Chiar dacă eliminarea apei să presupunem că ar fi rezolvată relativ repede, rămâne problema plasamentului corpului uman. Cum să aduci un cadavru la o firmă care oferă servicii de tăiere cu jet de apă sub presiune, să-l pui pe platou și să dai indicații softului: taie-i doar urechea, desfă pielea de pe abdomen și pune-n evidență tendoanele încrucișate!?

Dincolo de aspectul moral există așadar și unul tehnic care ar face imposibilă tăierea cu jet de apă. Unde mai punem că firma de waterjet ar rămâne fără personal. Nu oricine ar suporta să vadă și să execute aceste acțiuni! Gunther van Hagens însuși a fost supus la destule procese în acest sens. Toată expoziția are parte oricum de suficiente critici, nu credem că organizatorii ar mai dori să implice și tehnicieni mecanici în treaba lor…

Disecțiile și tăierile cu jet de apă

Încă din timpul școlii copiilor li se arată ce înseamnă o disecție. Este modul didactic prin care li se arată cum „funcționează” lumea asta, cum sunt ființele pe dinăuntrul lor. Mai târziu, peste ani, după cum observăm, locul disecțiilor este luat de întregul arsenal video de pe internet sau pe care și-l fac chiar copiii.

Nu mai este nimic deosebit în a urmări un material video făcut la telefonul mobil de un puști de 15 ani și pus pe internet. Așa zisele tăieri cu mașinile de tip waterjet sunt considerate a fi urmașele disecțiilor pe animale din anii anteriori.

Barbie și Ken tăiați în două

Există o comunitate destul de importantă pe Youtube unde se arată cum pot fi tăiate lucrurile în două. Adepții și-au făcut chiar un canal special în acest sens. Cele mai multe mostre de obiecte tăiate în două sunt realizate, ați ghicit, cu mașinile de tip waterjet. Unul din exemple este cel al celebrelor păpuși Barbie și Ken.

waterjet cut in half

Dacă veți urmări videoclipul în care Barbie și Ken sunt tăiați în două veți remarca un lucru: cei doi sunt goi pe dinăuntru. Prezentatorul arată cum sunt de fapt interioarele celor două corpuri, asemănarea fiind destul de mare. Să fie oare o aluzie la faptul că suntem toți la fel?

Donald Trump are capul gol pe dinăuntru

O altă păpușă tăiată cu jet de apă sub presiune este cea a președintelui SUA, Donald Trump. Pus și el pe masa de tăiere este tăiat în două bucăți aproximativ egale, începând de la picioare și terminând cu capul. Din videoclip ne dăm seama că mașina care face toată treaba este un utilaj de waterjet al celor de la OMAX. Din felul în care se insistă asupra capului, asupra faptului că este gol, înțelegem și atitudinea producătorilor acestui material.

Pe canalul respectiv o mai găsim și pe Hillary Clinton, inamic politic al președintelui. Și ea este tăiată cu aceeași perversitate și arătată că are nu numai capul gol ci și abdomenul. În fine, observăm că în SUA nu se oftică nimeni din această cauză, nimeni nu se simte lezat, că e gol, că e maimuță, că e tăiat…

Canalul respectiv de la Youtube, intitulat chiar „Cut in half” este așadar un mijloc ideal de educație. Unde altundeva ar mai putea învăța copiii dacă nu aici cum funcționează un uscător de păr, o pompă submersibilă sau cum este construită o telecomandă!? Este și acesta un beneficiu adus educației de către mașinile de tăiere cu jet de apă sub presiune.

Vrei să afli mai multe despre posibilitățile tehnologiilor Waterjet si FiberLaser?