Insulele Virgine; așteptând uraganul

Jan Mitchell și Steffen Larsen sunt o familie de artiști pentru care waterjet-ul este sursa de existență. Sunt doi artiști din Insulele Virgine americane și care, fiecare în felul lui și amândoi împreună au luat de curând una din marile lor decizii: independența energetică! Poate că pare o bagatelă, să vrei să fii independent când în jurul tău sunt atâtea surse de energie, trebuie doar să te conectezi și gata…

magazin obiecte waterjet

Familia Larsen locuiește însă în Insulele Virgine, cum am spus mai sus, iar asta înseamnă că sunt la dispoziția uraganelor. Business-ul lor se bazează pe producerea și comercializarea amintirilor (suveniruri turistice), a diverse servicii de tăiere cu jet de apă sub presiune. Mare parte din producție este constituită din sticlă. Piese de decor, farfurii, platouri și alte forme estetice de concepție unică, tăiate și prelucrate la waterjet-ul lor de tip OMAX.

Waterjet și independență

Ultimul uragan, Irma, în 2017, le-a distrus (din nou) atelierul. Să-l reconstruiască a durat nouă luni. Una dintre cele mai mari probleme (și care nu depindea exclusiv de voința lui Jan și Steffen Larsen) a fost cea legată de refacerea infrastructurii electrice a insulei, distrusă de uragan. Aici erau „la mâna” societății. Așa stând lucrurile, cei doi au decis că e cazul să ia o hotărâre majoră.

ateleier waterjet

Pe lângă waterjet-ul lor de bază și-au mai cumpărat unul, acesta fiind însă ceva mai mic, tot de la OMAX, producătorul lor de mașini de tăiere cu jet de apă sub presiune. Și-au montat o turbină eoliană și au pus panouri fotovoltaice pe acoperișul casei. Mai mult, pentru a avea deplină liniște că pot lucra și că nu vor mai fi la dispoziția stihiilor naturii, a fost instalat și un generator diesel pentru producerea energiei electrice.

De când au montat al doilea waterjet, Steffen spune că în fiecare zi acesta lucrează cel puțin câteva ore pentru a produce suvenirurile din sticlă. „Nu este decât o chestiune de timp să fim loviți din nou de un uragan de categoria 5. Acum suntem pregătiți!”

Turismul este principala sursă de venit a celor doi Larsen, dar reprezintă și o parte esențială a venitului pentru întregul arhipeleag al Caraibelor. Irma, în septembrie 2017, a provocat pagube în valoare de peste 30 de miliarde de dolari.

Artista sticlei

Jan Mitchell Larsen este absolventă a unui colegiu de artă din Philadelphia. A studiat designul și scultpura. De la începutul anilor 90 lucrează doar în sticlă, este ceea ce putem numi artist al sticlei.

jan mitchell

Obiectele create de ea, așa cum am spus suveniruri, podoabe pentru pomul de Crăciun, farfurii și platouri, diverse combinații de sticlă și metal au un element comun: sunt confecționate cu mașina de tăiere cu jet de apă sub presiune. Jetul abraziv furnizat de waterjet-ul OMAX taie și prelucrează sticla fără a-i aduce deformările care, cu procedeele termice de prelucrare ar deforma-o.

Este interesant de observat că anvergura artistică a doamnei Jan Mitchell Larsen este destul de puternică pe plan local. Insulele Virgine americane recunosc în ea artistul local reprezentativ. Jan a realizat nu doar obiecte de decor din sticlă tăiată cu waterjet-ul ci și statuia justiției din St Croix. Apoi, ea este inclusă  în Hall of Fame a Insulelor Virgine, piesele ei decorative îmbogățesc în fiecare an pomul de Crăciun de la Casa Albă. Să menționăm că Jan Mitchell are expuse colecții în galeriile Institutului Smithsonian.

Am mai scris în blogul nostru și despre alți artiști americani incluși în galeriile muzeelor smithsoniene. Ceea ce pare a fi nu o rampă de lansare a artiștilor ci mai degrabă un instrument de confirmare a valorii acestora.

Un fotograf tradițional

Steffen Larsen este omul tehnic din spatele creației lui Jan. El este cel care pune în funcțiune sistemul de producție reprezentat de mașina de tăiere cu jet de apă. Dacă Jan creează, dacă ea face latura artistică a obiectelor și decorațiunilor de sticlă, Steffen nu ar putea pune în practică viziunea ei fără a fi el însuși un artist.

steffen larsen in ateleierul waterjet

Mai mult, dincolo de sarcina zilnică a funcționării waterjet-ului, Steffen este un fotograf cu veche experiență. A primit primul său aparat de fotografiat când avea 11 ani. Steffen este din Danemarca și s-a stabilit în St Croix (Insulele Virgine americane) în 1988. Este licențiat și el în artă și arhitectură, are o diplomă obținută la Aarchus, dar îi place să călătorească. Face fotografii și le vinde în magazinul său și alsoției. Ea sticlă tăiată la waterjet, el fotografii din călătorii.

Se implică activ în viața comunității.

Jan Mitchell Larsen și Steffen Larsen sunt modelul artistului de mâine: tehnic, boem și călător.

Vrei să afli mai multe despre posibilitățile tehnologiilor Waterjet si FiberLaser?