Redescoperirea jetului de apă sub presiune

O referire la tăierea cu jet de apa o face și Ludvik Soucek în „Bănuiala unei umbre” (editura Albatros, 1984), el sugerând că tehnica de debitare cu apă este doar redescoperită. Pentru a înțelege valoarea afirmației sale, trebuie spuse două cuvinte despre autorul acesteia. LS este un SF-ist opus al lui Erich von Däniken, ultimul punând evoluția tehnicii pe Pământ pe seama intervențiilor extratereștrilor.

Soucek, dimpotrivă, afirma că evoluția umană are alte origini. Că pe Pământ a avut loc de fapt o suprapunere de civilizații, care se autodistrugeau și apăreau altele. Ori, noi, nu facem decât să redescoperim ceea ce au inventat deja alții înaintea noastră. Doar că s-a uitat.

Ideile lui Soucek, un veritabil futurolog ceh al secolului trecut, nu au rămas însă neobservate sau nefolosite. Una dintre acestea este chiar felul în care se aplică o teorie nouă, o tehnologie sau o metodă nouă. În cazul obiectului site-ului nostru tăierea cu jet de apă. În glumă sau în serios, o nouă teorie este mai întâi contrazisă, apoi se discută și se analizează iar la sfârșit se răspândește. Poate că așa și este, iar mai jos avem un exemplu în acest sens.

Lupta cu miturile false

Apariția tehnologiei de tăiere cu jet de apă a fost mai întâi un fel de banc. Nimeni din publicul larg nu credea. Cum adică să tai cu apă!? Tehnologia de tăiere cu jet de apă, fiind ceva relativ nou, normal este să provoace nu doar valuri de entuziasm, ci și zece milioane de Gică Contra. Căci pentru orice idee nouă, până să ajungi a-i cunoaște beneficiile, te lupți cu cei care au un singur principiu: nu-i bine!

curatare cu jet de apa sub presiune

Nu vom evoca pe cei care și-au făcut un țel de a discredita „water jet cuttingul”. Mai potrivit ni se pare a demonta erori și a explica. Poate cu riscul de a ne repeta în ceea ce privește tăierea cu jet de apă a oțelurilor dure.

Albirea dintilor cu un jet de apa sub presiune

Una din aplicațiile moderne și ale jetului de apă a fost curățarea și albirea dinților. Neverosimil cât de simplu este să-ți cureți dantura cu jet de apă abrazivă! Se elimină și tartrul și orice placă bacteriană. Aplicația a fost însă boicotată de medicii stomatologi. De ce? Simplu, ei simțeau că vor pierde una din sursele de venituri. Era previzibilă apariția aparatelor portabile de curățat dinții.

Ceea ce s-a și întîmplat. Un exemplu de recunoaștere a dezvoltării genului de auto-tratamente dentare este cel dintr-un blog al unui dentist. Citiți (în limba engleză) „Recomandări stomatologice ale utilizării jetului de apă

Acum, oricine dorește-și poate cumpăra un aparat de curățat dantura. Chiar dacă sunt numite, impropriu, „aparate pentru dușuri bucale”.

Din nou, despre oteluri dure…

Tăierea cu jet de apă abraziv a oțelurilor dure, a oțelurilor de scule, se spune că durează prea mult prin acest procedeu. Că tocmai durata prea mare a acesteia ar înlătura avantajele tehnicii. Acest lucru este perfect adevărat și normal, avem doar de-a face cu oțeluri înalt aliate. Procentajul de Crom, Vanadium, Titan sau Nichel au exact acest scop, de a crește duritatea oțelului. Ori, așa cum sugeram și noi în „Avantaje la tăierea cu jet de apă”, mai bine stai să tai mai mult. E mai ieftin decat sa aplici tratamente termice.

Vrei să afli mai multe despre posibilitățile tehnologiilor Waterjet si FiberLaser?