Mozaic, taiere cu jet de apa, tunuri imobiliare

Caravaggio este denumirea unei game de piese ceramice obținute prin tăiere cu jet de apă, un gen de mozaic care montat pe podeaua locuinței imprimă o notă de stil italian, de baroc autentic. Locuința dvs ar arăta altfel fiind pavată cu astfel de mici plăcuțe. Așadar Caravaggio nu ar trebui neapărat să fie un oraș de lângă Milano, nici măcar pictorul care a definit barocul. Nu, Caravaggio este o nouă modă, un nou stil în decorațiunile interioare și creat cu această tehnică minunată care se numește waterjet.

Mozaicurile din plăci ceramice (gresie, faianță) sau piatră de înaltă ținută, marmura de exemplu, par a fi în vogă în amenajările interioare. Pentru că sunt deosebit de estetice, ușor de realizat dacă le corelăm cu un OMAX, și am putea spune și ieftine. Că sunt într-adevăr o ofertă importantă și există o piață atractivă în acest sens o deovedește și faptul că le copiază chinezii. Există pe internet oferte atractive de mozaic realizat prin tăiere cu jet de apă.

mozaic la bologna

Babilonul lui Steven Klar

Istoria mozaicului începe din antichitate, nu e locul aici pentru texte care să trateze tematica la modul exhaustiv. Putem totuși să amintim că printre primele lucrări de acest gen au fost descoperite în Mesopotamia. Pe atunci tăierea pietrelor nu avea importanța pe care o are astăzi.

Primele decorațiuni cu adevărat moderne din plăci ceramice, în care producția, tăierea și asamblarea au ajuns la nivel de artă cu autor cunoscut au fost însă la Bologna și apoi la San Petronio (1487). Donato Vaselli este primul artist recunoscut în decorațiuni de podele, am putea spune că dacă n-ar fi fost prelat putea fi foarte bine un ctitor al școlii italiene de amenajări interioare.

Să trecem însă la chestiuni mai practice și mai apropiate timpului nostru. Ar merita să arătăm cum o amenajare interioară făcută cu gust și inteligență poate crește valoarea unui imobil. Calitatea finisajelor și decorațiunilor unui apartament, în cazul nostru a podelei realizată aproape exclusiv din piese obținute la mașina de tăiere cu jet de apă sub presiune, l-a făcut pe milionarul Steven Klar din New York să mai dea un tun imobiliar. Familia extinsă a lui Klar, un fel de Becali al new-yorkezilor dar indiscutabil mai rafinat și cultivat, activează de ani buni pe piața imobiliară de pe East River.

podea taiere cu jet de apa

Afaceristul american a cumpărat în anul 1993 un apartament în City Spire, unul dintre cei mai mari zgârie-nori din New York. Apartamentul în formă de octogon de 743 metri pătrați, având vedere de 360 grade și dispus pe trei etaje (72-75) a costat 4.5 milioane de dolari. Era la gri, cum se spune. Adică n-avea nimic-nimic în afară de pereți.

După ce a băgat bani în decorațiuni interioare, unele realizate prin tăiere cu jet de apă, cum am spus mai înainte, Klar a scos un profit fantastic, vânzând apartamentul cu aproximativ 100 de milioane de dolari. Este considerată una dintre cele mai mari afaceri imobiliare din toate timpurile. Ar trebui spus că familia Klar a locuit destui ani în acest pent-house, dar Steven a decis să vândă de teama de a nu-i cădea fiul de la etaj.

Cum de a obținut Steven Klar această sumă fabuloasă? Simplu, zice el celor de la New York Times: „Arta este singurul lucru pentru care oamenii sunt dispuși să cheltuiască oricât!”

Vrei să afli mai multe despre posibilitățile tehnologiilor Waterjet si FiberLaser?